FED CUP România - Cehia 2016/ Biletele s-au pus în vânzare

12.11.2015

Biletele pentru partida România-Cehia, contând pentru Turul I din Grupa Mondială Fed Cup, sunt disponibile în rețeaua EVENTIM, începând de astăzi, 12.11.2015. Preţurile biletelor variază de la 50 de lei/zi (pentru preșcolari, elevi, studenți și pensionari) la 90 de lei/zi. Biletele vor include accesul la toate meciurile disputate în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în ziua respectivă.

Intrarea în arenă a copiilor, elevilor, studenților și pensionarilor se va face pe baza unui act doveditor (carnet de elev/carnet de student/cupon de pensie). Aceste bilete sunt limitate la 500 de locuri pe zi.

Întâlnirea dintre România şi Cehia va avea loc în zilele 6 şi 7 februarie 2016, în Sala Polivelentă din Cluj-Napoca. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă (6 februarie), iar duminică (7 februarie) celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu (în funcție de rezultat).

În sistemul actual de joc, echipa de Fed Cup a României participă pentru prima dată în Grupa Mondială principală, iar adversara sa din primul tur este campioana ultimelor ediții, Cehia.

Vă aşteptăm să fim împreună alături de echipa României!
HAI ROMÂNIA!