Team Montage rămâne Team Sponsor al Echipei României de Cupa Davis în 2025

03.02.2025

Federația Română de Tenis (FRT) își exprimă profunda recunoștință față de Team Montage pentru susținerea acordată Echipei Naționale de Cupa Davis, pentru a doua oară la Craiova. Deși echipa României nu a obținut victoria de această dată, eforturile depuse și spiritul de luptă au fost apreciate de toți cei prezenți.

Team Montage, prin misiunea sa "Credem în oameni și în puterea echipei," demonstrează încă o dată angajamentul său față de sportul românesc și față de performanțele Echipei Naționale. Compania rămâne alături de echipa României pe parcursul întregului an 2025, în calitate de Team Sponsor al Echipei de Cupa Davis.

"Suntem extrem de recunoscători pentru susținerea constantă a Team Montage," a declarat George Cosac, Președintele Federației Române de Tenis. "Chiar dacă rezultatul de la Craiova nu a fost cel dorit, am apreciat enorm prezența și implicarea Team Montage. Parteneriatul nostru continuă să se consolideze, iar sprijinul lor este esențial pentru dezvoltarea tenisului românesc și pentru performanțele Echipei Naționale."

Federația Română de Tenis și Team Montage împărtășesc valori comune precum pasiunea pentru sport, spiritul de echipă și dorința de a excela. Acest parteneriat reprezintă un pas important înainte pentru tenisul românesc și promite să aducă rezultate remarcabile în viitor.