12.07.2024
Clubul Sportiv Tivoli Timișoara a găzduit, la începutul lunii iulie a.c., turneul ITF WTTJ J100 Timișoara, la care sportivii din România au obținut victoria la toate categoriile.
Astfel, Giulia Safina Popa a fost campioană la simplu și la dublu alături de Ștefania Boian, în timp ce Yannick Alexandrescu s-a impus în proba de simplu și Tudor Batin în cea de dublu.
Pe tabloul de simplu fete, Giulia Safina Popa a pierdut un singur game în finala jucată cu Terezia Mlkva, iar la băieți, într-o finală 100% românească, Yannick Alexandrescu l-a învins pe Tudor Batin, scor 7-6(7), 6-1.
La dublu fete, Giulia Popa și Ștefania Boian s-au impus cu 7-6(6), 6-1, în fața surorilor Dusika și Milia Popovski, în timp ce la băieți perechea Tudor Batin / Artem Lyapshin a profitat de retragerea cuplului Cezar Ștefan Bentzel / Dmytro Vterkovskiy.