9 jucători români s-au calificat în optimi la turneul ITF de la Oradea

13.06.2024

Nouă jucători români s-au calificat în optimile de finală ale turneului ITF de la Oradea, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari şi organizat de CSM Oradea.

Cezar Creţu (principalul favorit), Nicholas David Ionel (2) şi Ştefan Paloşi (7) au fost primii care şi-au asigurat prezenţa în turul secund, iar miercuri li s-au alăturat Gabi Adrian Boitan (3), Vlad Andrei Dancu (4), Dan Alexandru Tomescu (5), Daniel Uţă, Gabriel Gheţu şi Mihai Alexandru Coman.

În optimi vor avea loc trei confruntări româneşti, Creţu - Uţă, Dancu - Gheţu şi Boitan - Coman.