FRT are 3 reprezentanți în comitetele Tennis Europe

09.06.2024

Federația Română de Tenis are, de la începutul lunii iunie 2024, trei reprezentanți numiți în comitetele Tennis Europe.

Aceștia sunt Alina Cercel Tecșor (Vicepreședinte al FRT) - Comitetul de Dezvoltare a Tenisului (Tennis Development Committee); Eugen Gănescu (membru în Comisia de Competiții a FRT) - Comitetul de Tenis pentru Juniori (Junior Tennis Committee) și Gabriel Moraru (Director General FRT) - Comitetul de Tenis Profesionist (Professional Tennis Committee).

Alegerea acestora în forurile de conducere ale Tennis Europe este încă o dovadă a respectului de care se bucură FRT pe plan internațional și a implicării celor numiți în activitatea lor.