Informare cu privire la organizarea Adunării Generale de Alegeri din data de 10.02.2023

31.01.2023

Pentru corecta informare a membrilor afiliați cu privire la desfășurarea Adunării Generale de Alegeri vă reamintim Decizia civilă nr. 5211/2.11.2021 a Înaltei Curție de Casație și Justiție conform căreia calitatea de membru al unei federații sportive nu este dependentă de înscrierea în Registrul Federațiilor, născându-se de la momentul afilierii prin hotărâre AGA, și nu necesită avizul MS:

Decizia civilă nr. 5211/2.11.2021 casează Sentința nr. 5138/07.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel București pentru următoarele motive: "Deși a reținut corect că, potrivit OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, actul constitutiv al federației nu conține condiționări referitoare la dreptul de participare, dreptul de vot, cerințele de cvorum sau procedura de adoptare a hotărârilor în adunările generale, și a făcut referire expresă la prevederile art. 95 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 și la art. 6 alin. 2 lit. a din OG 26/2000, instanța de fond a făcut o greșită interpretare a acestora, considerând fără temei că textul legal se referă la orice membri asociați (inițiali sau ulterior afiliați) și nu doar la asociații care au fondat federația.

În ceea ce privește reprezentarea legală a Federației Române de Tenis, în conformitate cu art. 36 alin. 3 din Statut "Dacă președintele FRT nu-și poate exercita atribuțiile sau își încetează activitatea, vicepreședintele desemnat de Comitetul Director, le va prelua până cel mult la Adunarea Generală următoare. În acest caz, Adunarea Generala va alege, un nou președinte, urmându-se procedura de la art. 32 din prezentul statut, sau se va convoca Adunarea Generală extraordinară." Ulterior demisiei dlui Țiriac din funcția de Președinte, Comitetul Director l-a împuternicit în unanimitate (inclusiv de către dl Răzvan Itu) pe dl. George Cosac să exercite atribuțiile de Președinte până la următoarea Adunare Generală de Alegeri, fiind singurul, în conformitate cu art. 35 alin. (1) care reprezintă FRT în toate relațiile.

Adunarea Generală de Alegeri a fost convocată cu unanimitate prin hotărârea Comitetului Director din data de 26.09.2022, iar conform art. 30 alin. (3) din Statut procedura de desfășurare a acesteia se va finaliza în data de 10.02.2023 în cadrul căreia va fi ales noul Președinte al FRT.

Prin urmare, facem apel la toți membrii afiliați la FRT să își exercite dreptul de vot și implicit să participe la ședința Adunării Generale de Alegeri din data de 10.02.2023.

Comitetul Director