26.07.2021
În cadrul Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Tenis, organizată azi, 26 iulie 2021, la Centrul Național de Tenis al FRT, domnul Ioan Țiriac, ales președinte al acestui for în data de 19 iunie 2019, a anunțat că și-a depus mandatul de președinte.
"Este o treabă foarte simplă, eu trebuie să-mi depun mandatul în ziua aceasta, lucru pe care l-am și făcut și vă rog pe dumneavoastră să înțelegeți această treabă și ce se întâmplă în general în această federație. Cu câtva timp în urmă am socotit că e datoria mea, după o viață petrecută în tenis, datoria mea morală pentru ceea ce se face în tenis, sau ce s-a făcut și s-ar putea să se facă, să candidez la această funcție de președinte pe un timp foarte limitat. Timpul limitat, din păcate, s-a prelungit datorită faptului că această federație a fost năpăstuită de o mie de procese, încoace și încolo, pentru diferite rațiuni. Există, ca peste tot în lumea asta, într-un sistem democratic, posibilitatea ca fiecare să-și spună părerea sau să o creară direct, sau indirect în instanță. Din păcate, Ministerul Tineretului și Sportului, adică legislația, legea, oamenii aleși acolo, sau puși acolo, au interpretat greșit o lege pe care tot dumnealor au făcut-o (...) Noi, Federația, am câștigat la cea mai mare instanță acest proces împotriva celor spuse de Ministerul Tineretului și Sportului, noi ne-am câștigat dreptul de a fi refinanțați pentru toți acești trei ani care au trecut și în care Federația Română de Tenis nu a fost finanțată deloc. Nu o să mă leg prea mult de această treabă pentru că și cu decizia irevocabilă și executorie a unui for superior, că nu este altul mai sus de acesta, nici până în ziua de astăzi nu s-a întâmplat nimic. Iată că într-o țară democratică se poate prezenta cineva fără să execute ce spune legea. În toți acești ani, ce s-a întâmplat. Păi în toți acești ani, cum s-a putut, cu fonduri absolut neguvernamentale, această federație s-a ținut oarecum în picioare, lucru pe care îl face și în ziua de azi. Învățămintele după această perioadă sunt următoarele: și pentru viitor o să fie foarte greu ca această federație să se bazeze numai pe fondurile care vin de la stat. Mai mult de atât, singura federație care a reprezentat România într-o semifinală de Campionat Mondial, nu a fost finanțată deloc, pe măsura valorii. Nu a interesat pe nimeni, în afară de largul public de la Cluj, sau din țară, încotro se duce acest sport. Nu se poate cumpăra o Simona Halep la supermarket. S-a închis acest supermarket de mari valori. La un moment dat trebuie oricum să se facă și o selecție naturală, iar această selecție nu se poate face decât dacă ai masă de selecție (...) La noi, deocamdată, din păcate, sportul este unde știți și dumneavoastră, că sunteți opoziție, că sunteți guvernare a federației, nu contează. Suntem cam în aceeași barcă (...) Unde se merge de aici încolo? Nu numai la noi în țară tenisul întâmpină schimbări și greutăți din toate punctele de vedere. Revenind la România... Dacă această federație într-un viitor foarte scurt nu face cel puțin șase , nu patru, șase Centre Regionale în toată țara asta va fiecare centru regional să cuprindă undeva în jur la 80-100 de km, atâta timp cât noi nu avem cel puțin 20.000 de copii care să joace tenis, nu putem să mai pretindem un Wimbledon, Roland Garros sau o Cupa Davis în primele zece echipe (...) După această experiență nu o să dispar din țară. După ce alegeți președintele nou să puneți la vot și treaba cu președintele de onoare post pe care eu, cu plăcere, îl cedez cuiva care vine din spate, care este mai tânăr, mai în forță și are alte posibilități... Eu mulțumesc celor care m-au votat, le mulțumesc și celor care nu m-au votat și vă asigur încă o dată că nu dispar. Atâta timp cât mai putem aduce beneficii acestui sport, atât eu, cât și Fundația mea, vă suntem alături", a declarat, printre altele, domnul Ioan Țiriac în cadrul Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Tenis la care au fost prezenți și cei patru Vicepreședinți aleși ai FRT: doamna Alina Cercel și domnii George Cosac, Răzavn Itu și Adrian Marcu.