24.07.2019
Un club poate nominaliza la înscriere oricâți jucători care
sunt eligibili pentru a reprezenta clubul în acest campionat. Lotul de
jucători care va participa efectiv în fiecare echipă va trebui
nominalizat la ședinta tehnică. Nu pot participa jucători care nu au
fost inițial nominalizați. Un club poate să înscrie la CNE U10 mai multe
echipe, dar pentru fiecare echipă trebuie să urmeze același proceduri.
Dacă un club înscrie mai multe echipe, un jucător nominalizat într-o
echipă nu poate fi folosit în altă echipă a aceluiași club (exemplu: un
jucator nominalizat în echipa CS "Nume Club" 2 nu va putea fi trecut
ulterior în lotul echipei CS "Nume Club" 1, indiferent dacă echipa CS
"Nume Club" 2 va participa sau nu în Campionat). Prioritatea de
acceptare în competiție a echipelor este dată de suma clasamentelui
jucătorilor din acea echipă. Echipele care au prioritatea 2 sau mai mică
vor fi acceptate în competiție in limita locurilor disponibile pe
tablou. Acceptarea echipelor la CNE U10 se face pe baza clasamentului
valabil la data limită de înscriere. Ordinea valorică a echipelor, pe
baza căreia sunt acceptate în campionat, se stabileste prin însumarea
locurilor din clasamentul național al respectivei categorii de vârstă a
primilor doi jucători ai echipei.
O echipă este formată din minim
2 și maxim 4 jucători + un căpitan nejucător. La această competiție pot
participa doar jucători care sunt născuți în anii 2009, 2010, 2011. Nu
este permisă încheierea de protocoale de colaborare. Jucatorii
transferați după data de 05.08.2019 nu pot participa la Campionatul
Național pe Echipe U10 pentru noul club.
Competiția se desfășoară după prevederile Regulamentului de Organizare a Turneelor de Tenis din România pentru copii, juniori și seniori (vezi anexa 12).